Unele lucruri nu sunt imposibile, a spus ea, în timp ce privea pe fereastră. Îți trebuie răbdare să aștepți iarna, răbdare să numeri fulgii de zăpadă cum se așează zgribuliți pe pământ, răbdare să deszăpezești… Răbdarea – când nu o ai – e o virtute, când ești răbdător prea mult timp absentezi în dinamica lumii… Când aștepți ceva/ pe cineva nu rămâi pe loc pur și simplu. Tăcerea, speranța, nervozitatea, excitarea sunt acolo în tine, mișcându-se într-un du-te vino care-și face planuri, care se măsoară la metru liniar, dar toate acestea nu văd lumina zilei, nu aud zgomotul orașului, nu simt forfota de dincolo de ceea ce ești când nu te vede nimeni.
NU, nu rămâi pe loc, nu rămâi aceiași persoană, te schimbi, te dezvolți, te maturizezi, ajungând într-un punct în care realizezi că ceea ce ai așteptat întotdeauna, acel ceva pentru care te-ai pregătit cu răbdare, nu mai prezintă interes.
Unele transformări nu sunt imposibile, ți-am spus. Uneori nici nu trebuie să-ți dorești să te schimbi, uneori nici nu trebuie să permiți ca lumea să-și facă loc în viața ta.
Eu cred că bunul simț, pregătirea și credința în Dumnezeu îți lasă deschisă dezvoltarea prin mentori, prin evenimente, prin joburi, în care trebuie să lași de la tine, în care te construiești pentru a deveni cea mai bună versiune a ta.
Noi nu mai suntem suma principiilor noastre. Suntem suma drumurilor pe care le parcurgem, suma intențiilor care produc rezultate, suma interesului care naște acțiuni. Satisfacția imediată, fericirea, mulțumirea de sine… pe toate le văd sclipind în fulgii de zăpadă care cad dincolo de fereastră. Și asta pentru ca acum știu că unele lucruri nu sunt imposibile.
Nervi de matase 