28 ianuarie

zâmbetul lui păşea ţantoş.. era inalt, prea inalt,mă gândeam. imi era tare greu să ridic privirea spre el, sa-i surprind culoarea ochilor. imi era frică ca nu cumva sa fie verzi. sunt atrasa de ochii verzi in viata asta ca de o condamnare la moarte, irezistibila chemare. sper, sa fie negri. pe ei ii mai astept. zambetul lui nu mai era acolo, erau doar vorbe care mi+au paralizat simturile si care i+au transferat propriul zambet pe buzele mele…. ,, te pup” a zis….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s