Ceşti de cer

Am renunţat la cafea pentru ceştile de cer de deasupra Retezatului.  Le inghit pe nerăsuflate, în cupe gigantice,cu tot cu zăpada care se vede în oglindirea lunii ca un vârf de brioşă sau ca un ciucure pufos.. Stii,mi-s aşa dragi nopţile senine în care mă reîntorc acasă… Au o energie aparte, o înşiruire de lumină care reflectă perfect mărginimea Ţării Haţegului, ca un întreg,ca un scut. Ceştile de cer curg către sine, presărând prag de stele pe buzele mele.. Vino şi sărută-mă,noaptea aceasta îi când scânteie stelele şi măinile tale îmi pot descânta cărările

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s