aud, văd, simt…

aud marea noaptea târziu,

dar nu într-o scoică

și nici în scorbura umărului tău,

ci într-o stea, agățată de lună.

 

vâd șnurul acela de care se leagănă saltimbacii

mijindu-ți surâsul pervers,

și îmi tremură genele a lacrimi de rouă

legănănd valuri-perle- pe munți.

 

simt

că în scorbura umărului meu sunt înghesuite prea multe săruturi

care au gustul tau, neîntinat de mare,

așa că poți să nu-mi duci dorul,

e de prisos, încă nu știi, dar ești deja aici,

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s