,, si iubirii sa-i dau curaj sa-mi raspunda te iubesc”

dupa o declaratie publica, deschisa de dragoste el s-a rezumat la a adanci tacerea. mai mult, a dus situatia la extrem, demonstrandu-mi inca odata ca eu sunt cea care simte prea mult, care se implica prea tare si care dintr-un bine concret cade intr-o obsesie si un dor nemarginit. zilele trec unele dupa altele, fiecare zi mi se pare grea, dar uitandu-ma in urma mi se pare ca a trecut cu nesimtire saptamana. luna.

ar trebui sa-mi fie mai usor. uneori imi este, dar greutatea se reaseaza la loc, parca inciudata, cu un dor si mai nesfarsit. poate ca lovitura vine prin suprindere, poate ca e asteptata, dar reuseste sa loveasca crunt in calmul aparent. si cand stau pur si simplu imi joaca prin minte amintiri, momente incredibil de frumoase. si cand lucrez, undeva in spatele tuturor randurilor stiintifice si juridice pe care le scriu, se afla El.

cu toate ca l-am indepartat din mediul virtual, din telefon, din poze, cu un simplu delete din mine nu par sa pot sa-l scot. e o lupta crancena. nici macar prietenele mele nu mai sunt dispuse sa vorbeasca de el. e ca si cum nu ar fi fost… si cum sa nu fie cand mie inca imi e dor de el? cand inca mai e asa de viu in mine?

as vrea sa stiu atat de mult ce mai face, sa stiu daca ii e si lui dor de mine, daca se mai gandeste macar la mine, uneori….

si pe munti sa pun carare, sufletului patimas si iubirii sa-i dau curaj sa-mi raspunda : te iubesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s