strigat

m-am imbolnavit Doamne de boala fluturilor albi care nu-si gasesc locul intre flori,ci gonesc si gonesc catre vant.
sunt bolnava, Doamne, de o departare indecisa, care simt ca mi se zbate in tample,si ma cere sa plec. dar unde?
ma doare vartujelul acesta din mine, care suduie ce am aproape si care imi izgnoneste ce e drag.
spune-mi ce caut, de ce ma caut,cum de m-am pierdut. unde? da-mi un semn, Doamne, sa ma pot matura, din eter.

e bine ca recunosti. e primul pas spre vindecare.
ba nu. imi vine sa ma imbat cu stele si cu alte licori care sa zgarie pe dinauntrul gatlejului care maraie in loc sa alinte.
iti vine. dar nu o vei face, stelele tale nu se dezlipesc de pe cer cu una cu doua.

Anunțuri

Un gând despre „strigat

  1. unde, spre ce ne indraptam? unii nu au nici puterea de a recunoaste, de a accepta astfel ”primul pas spre vindecare”… care vindecare?!
    si ba da, stelele se dezlipesc, si o fac mereu cu un motiv, cu un scop tainic pt fiecare… Ne trezim, trebuie sa gonim spre telul nostru…care e acesta…? poate e un vartej,poate e neantul, abisul, eterul…cine va sti si cand…? poate stim deja, dar nu ne dam seama sau, poate stim deja ca nu vom sti de fapt niciodata!
    si nu cred ca vartejul doare,ci goana neintrerupta…sau poate sunt unul si acelasi lucru…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s