povestea noastra

casa mea nu a fost niciodata bucurestiul.dar asa cum se intampla cand stai cu chirie incepi sa te acomodezi si sa spui acelui loc in care te intorci in majoritatea timpului acasa. mereu am considerat bucurestiul ca fiind mica mea garsoniera a dorurilor din care abia asteptam sa scap cateva saptamani pe an,in vacante,sa-mi sarut libertatea.acasa pentru mine insemna acolo unde s-au nascut parintii mei,in prima capitala recunoscuta la nivel international pe aceste meleaguri – si anume capitala provinciei romane :augusta dacica ulpia traiana sarmisegetuza. aici libertatea insemna intodeauna mai mult decat a face ce vrei,mai mult decat nazuinte si vise .aici insemna siguranta.

la 19 ani garsonierea in care sufietul meu statea cu chirie s-a stramtorat pe nesimtite,astfel incat nu mai incapeam decat cu jumatati de masura.totul a inceput vara.asa cum se nasc in filme iubirile acelea zanatice,pline de pasiune,cu plimbari nocturne si imbratisat stel. in acea vara a inceput inceputul sfarsitului.dar ce vara delicioasa a putut sa fie!

-nu stiu sa inot,a tipat incordat adrian.salveaza-ma de nebunii acestia!

fata radea.

gasca se adunase de pe intreg malul barajului la umbra portbagajelor ridicate.soarele ardea nemilos dar nimeni nu parea sa-i acorde prea multa atentie.erau mai toti  obositi asa ca acum sorbeau cu pofta din bere. aerul era incins iar picaturile de apa de pe pielea inotatorilor erau deja istorie.niciuna nu apucase sa se prelinga suficient de sezual incat sa dea nastere altor chicoteli.toate se evaporasera subit si tacut,lasand cale libera soarelui.

atentia tuturor se indreptase brusc catre adi. la cei 23 de ani ai lui era mascaricul grupului. viata nu il imbrobodise cu multe dulcegarii,asa ca invatase de unul singur metodele de supravietuire.de fapt si le alesese pe cele mai usoare.in  dupa-amiaza aceea de iulie fierbinte se confrunta cu o problema destul de spionoasa pentru el,si una suficent de hilara pentru restul grupului: nu stia sa inoate,si noi toti eram cu chef de balaceala.baietii il amenintau cu aruncatul in lac iar el se uita rugator la mine sa-l salvez.stiam prea bine ca era un truc.un truc ieftin,aproape gratuit.dar a mers.

– hai gata cu joaca. am spus dintr-o data. daca copilul nu stie sa innoate doar nu vreti sa o pateasca aici de fata cu noi. eu una nu o sa sar dupa el.bineinteles ca nu am fost ascultata,si au sarit vreo 6 pe el luandu-l pe sus,leganandu-l pe maini de parca ar fi fost un sac de marfa si apoi aruncat cu curaj in mijlocl apei. vestea buna e ca nu s-a inecat.vestea proasta e ca in vara aceea m-am indragostit de el.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s