partea a 2-a

partea a II-a .

in ochii mei se nastea magia. rugina irisului pastra ca in ceata cortina basmelor in care se vorbeste de initiere in cunoastere.din aievea totul devenea palpabil,recent. singurul lucru cu totul si cu totul neobisnuit era aroma unei cafele proaspete ce imi inebunea simturile. mintea mea nu putea sa inteleaga cum s eputea intampla asa ceva.era ilogic,imposibil si de necugetat.

– nu mai sta acolo! vino sa bei cafea cu noi,pana nu se topesc paharele de tot,spuse zana cu uncghii de portelan.

zanele mele d epe cearceaful albastru imi turnasera in paharele de plastic cafea proaspat facuta,turceasc,a aparuta de nici unde.
-a preparat-o pentru noi spiridusul turc din veioza ta.

mi-am rotit ochii incet prin camera .intr-adevar toate ilustratiile si toate modele de vietati din tapiterie,tapet,cesti,carti si aparatele electrice se miscau,radeau,stateau picior peste picior si trageau tacticosi din narghilele si tigari. nu sunt numai zane.. mi-am zis uimita.sunt generatii intregi de farmece,vraji si magie.

nu te mai mira,atat.mi-a soptit un englez apropiat periculos de intim de urechea mea.nu stiai ca sufletele au usi,portite pe care sa poata scapa de surplusul de greutate pe care l-ar putea dobandi in timp ce urca spre cer? casele noastre,toate,cosmelii de vise si carciumi de mirari s-au subtiat ,s-au asprit si s-au lipit unele de altele ,lasandu-ne pe afara. si singurul vinovat esti tu.tu,cu stelele tale cazatoare,cu fluturii tai albastrii si cu cristalele tale care in loc sa straluceasca pier in intuneric. ai starnit curiozitatea zanelor care ne-au parasit aducandu-ti tie toata vitalitatea si toata energia lor,care ne tineau casele sigure,ferite de vartejjul vanturilor gandurilor tale. trimite-ne zanele inapoi.repede.pana nu e prea tarziu.ele nu au viata pentru patru pereti,pentru iubiri pierdute si pentru strazi infundate.

incercam sa-mi intorc capul incat sa-l vad pe umarul meu.ii vedeam doar cozorcul si bastonul gen sherlock holmes.

mai fatuca.,imi zise un glas enervat de pe tocul unui pantof abandonat la marginea patului.lumea noastra e in spatele ochilor tai. tu nu porti masti,tu privesti lumea direct fara masca. Ai capatat coloana vertebrala a cartilor si te-ai hranit cu valori si principii.Ti-ai sfasiat hartiile in favoarea cuvintelor .Nu ai putut niciodata suporta ideea ca viata nu poate fi rasfoita si citita decat prin amintiri.Iti abandonezi ambitia si plictiseala in acelasi cufar.Exista atatea lumi in tine pe care le parasesti si la care revii fara sa nu ai nici cea mai mica idee.Lumile acelea fantastice din tine suntem noiLumile minunate din tine mereu au zambit.Dar lumea ta,constienta se stramteaza pe zi ce trece,devii nefericita fara sa stii.Si ne micosorezi si noua spatiul de lucru,si multi dintre noi ramanem someri.. iar acum ne-ai fascinat si zanele.,si am ramas fara puterea de a mai lupta cu rutina de dimineata.

stai o clipa spiridusule irascibil,zise tacticos o zana, in timp ce isi ridica privirea dintr-o carte.
Ioana,tu ai auzit ca rochiile negre obisnuiesc sa-si coboare singure scarile catre trup?Se spune ca numai rochiile negre ar avea o traire a lor care ar prinde viata atunci cand femeia se porneste in ritualul acela stravechi de imbaiere cand se pregateste pentru a se vedea cu barbatul ei?
Unde-ai auzit asemenea blasfemie,a strigat spiridusul irascibil?

de la mine a soptit un copil mic agatat intr- orama de fotografie.copii pur si simplu stiu.

da,asa e.m-am trezit eu vorbind cu vocea tare. Si eu stiam totul cand eram mica.

va urma.

[mai jos e partea I postata in blogul din data de 15 octombrie 2008]

catifea verde in loc de pahare de plastic,mi-a zis.am cascat ochii mirata,inca zapacita de glasul acela usor venit din vertebrele amortite ale somnului.da,catifea verde vreau sa ma scufund in ea ,sa o gust si sa o ating…. toata viata mea am visat catifea verde….iar tu ai aici doar pahare de plastic…si… ce sunt acele caramizi colorate ce zac imprastiate peste tot?
– carti..sunt carti. am raspuns eu buimaca in fata acuzatiei aparute de nici unde….
si atunci zanele de pe cearceaful albastru si-au aruncat genele false si s-au descotorisit de pantofi.Acum ublau desculte ,dar timid,in varfurile aripilor curioase de pardoseala.O priveau atent,de parca ceva miraculos urma sa se intample cu ea.. poate sa se dezintregreze in mii de particule de praf? apoi si-au ridicat privirile spre mine,si -au soptit toate in cor…stii,noi n-am mai mers niciodata…dar inttodeauna ne-am imaginat cum ar fi….e minunat de ciudat!!
toate senzatiile lor erau noi,mi-am dat seama incurcata.era ceva nou pentru ele sa simta muchiile cartilor cartonate.erau curioase sa simta lungimea luminii ce se strecura printre linia peretelui si printre muchia dantelata a ferestrei..si dintr-o data au inceput sa valseze cu umbrele.fiecare prelungire misterioasa a inceput sa se miste inaite si inapoi intr-un dragalas dans dialogat cu frumoasele creaturi.
voiau sa simta tot.sa se munceasca cu fiecare obiect ca sa-l simta complet,sa-l cunoasca dinpre toate incheieturile lui materiale si pamantesti.
zanele se saturasera de eter.aveau sa moara desigur in cateva clipe..dar pana atunci mai aveau eternitatea lor fabuloasa in care puteau sa profite de minunatul dar ce li se oferise. cunoasterea de mai mult.

Anunțuri

2 gânduri despre „partea a 2-a

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s