e greu…

prietenii mei isi aduna toate pacatele in cearcane.fie ca stiu,fie ca nu,le poarta zilnic cu ei,sub ochi.luciul privirilor este mat.glumele lor sunt opace.nu mai poti trece prin ei cu seninatate. fiecare dimineata e la fel. ne trezim in gari galagioase,cu muzica stridenta si imagini scarboase. paturile noastre sunt matrimoniale,cu lenjerii de matase sau saten.culorile lor sunt vesele , alteori triste. de fiecare data cand ne trezim suntem pe acelasi peron,pe care am fost toata viata.trenurile vin si pleaca de langa noi,de parca noi nici nu am fi acolo. cand a inceput fenomenul acesta ne uram mereu buna dimineata.acum nici nu ne mai vedem.vecini de pat trebuie s ane sunam sa stabilim intalnirea la cafea,de acum in 2 saptamani. nici cand ne bagam n pat,somnorosi,obositi,tracasati nu ne vedem.nici macar in sambetele noroioase sau in dupa-amiezele de duminica,sau de sarbatori. suntem orbiti unii de altii.nu ne mai recunoastem intre noi.

e greu.e greu sa fii la un pas de cei care ti-au fost odata buni prieteni si sa nu te poti apropia de ei,sa-i tragi de maneca,sa le spui – buna,fara sa dai telefon inainte. e greu sa fii langa cel care ti-a fost cel mai bun prieten si sa discuti cu el banalitati.

e greu sa fii om mare intr-o lume atat de mica.

Anunțuri

Un gând despre „e greu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s