breath in

strazile orasului imi faceau cu ochiul.flirtau cu mine fara nerusinare,dezechilibrand cuvintele din fraze si aruncandu-le bezmetic pe sensurile laturalnice ale dupa amiezei.

cand ameteau,trotuarele se rusinau brusc de incandescenta jocului si se topeau la intrarile scarilor blocurilor gri.Neastamparul insa nu era prea mult gazduit de intuneric si revenea in mijlocul soarelui in chiot hazliu de copil fara griji,

Atunci ,toatele dalele negre pe care le-am ocolit odata in drumul meu s-au luat dupa mine durduind greoi si au icneput sa-mi tina prelegeri : in toate cotloanele intunecate de care te-ai temut sa patrunzi cu gandul,subzista inepuizabile caderi in derizoriu si platitudini ale pateticului de care iti credeai sufletul capabil.Tu nu stii ca sufletul tau e egoista fiica a Evai,ce ne esti,atunci cand nu cobori asupra lui toate oboselile mintii?Cand sufletul tau e egoist ascunde sub nasturii albastrii inefabilul si magnificul elan energetic pe care ,femeia ce esti,il produce zambind dimineata orasului.Iar orasul iti raspunde,copila mea,in fiecare zi.El nu tace niciodata.

Cand sufletul e un pic obosit picioarele patului cern asternuturile pe podea,iar acesta horcaie a otrava si ma trimit afara,sa iau in brate orasul,si sa sarut caldaramul anilor ce se duc si nu mai vin.Intotdeauna ma insotesc ,la brat,cu umbrela mea preferata ,ce poarta chipul cerului senin intr-o frumoasa zi de mai si pasesc cu asflat cu aceeasi grija cu care imi beau ceaiul cu lapte si miere in ceainariile Bucurestilor,de teama sa nu ma ard.Cand sufletul imi e un pic obosit,orasul e subred,orasul e fierbinte.Cand sufletul imi e un pic obosit orasul iscaleste stramb un zambet pe nota de plata si il recita pe Bacovia fiecarei pedale de bicicleta ce fugareste ziua spre amurg.Cand ziua se ingemaneaza cu noaptea,sufletul meu se dezbraca de alb si insira cuvintele pe asflat pocind literele si scriind cifrele de la stanga la dreapta.

Orasul a tacut brusc.Auzi? NU mai toarce nici un motor,nu mai zornaie nici o cheie,nu se mai chiroarste nici un ciob d elumina,nicaieri.Clipele trec peste nebunia mea flamande de nevoie si de simturi. Stati. Mai stati.Legati-mi talpile de mustatile iernii.O simt ca e aproape.Vreau sa o astept..sa-mi fulguiasca pe nas fluturii de gheata….

In noaptea aceasta,prin acest interval stramt al identitatii dedublate dintre zgomot si viata ti se va dezvalui fabulosul mister al vietii.

Asa ia nastere intelesul vremelniciei.Du-te acasa si lasa usa deschisa.In noaptea asta ,orasul colinda.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s